the birth of a creature

http://www.youtube.com/watch?v=tIEPqJHyNzQ

vreau sa imi scrieti ce senzatii ati avut.
dc nu pe blog atunci e ok si in privat.

*.><;**

peshti mari..doar mari.. in aceleashi culori...doar aceleashi culori

Oameni care pot sa schimbe lumea...
potential...
potential =Care are în sine toate condiţiile esenţiale pentru realizare, care există ca posibilitate, care există în mod virtual ; Care prezintă o acţiune posibilă, fără să precizeze dacă se realizează sau nu
potentialul uman...
cu totii il avem undeva acolo... ascuns sau dezvelit.. spus sau nespus... cu muzica sau liniste ... cu pace si rebeliune...
trebuie gasita cu multa atentie calea aia cu pietre care stralucesc in lumina blanda de soare primavaratec... drumul ala uneori sherpuit... alteori drept... de cele mai multe ori cu ocolishuri... pe care inaintam cu pasi marunti sau grabiti... si iar marunti..... spre notiunea asta pe cat de abstracta pe atat de tangibila... potential.
Cum il atingem?
Incepem... prin a ne intreba asta... si apoi prin a gasi alte intrebari si nu raspunsuri... dupa cum m-a invatat in noaptea asta o persoana draga...
Intrebarile, intrebarilor, intrebatoare, intreband, intrebator, intrebarea, intrebatului... intreba...
... Raspunsurile.
Vin.... incet, in pashi de vals vienez... si se inghesuie prin si mai multe intrebari in ritm nebun de samba cu pene colorate si mister in priviri, zdranganind intr-un ritm zgomotos si puternic, ce iti bate de 5-10-1000 de ori mai tare decat inima din piept... intrebarile care te iau pe sus si te invart...te rascolesc intr-o tornada nebuna dar atat de frumoasa incat greu iti iei ochii de la ea... si et trezesti cum zbori si deschizi bine ochii ca sa te convingi ca nu visezi printre casele de carton colorat si vezi lumea 3d...4d...5d...1000d... o vezi cum vrei tu...de la minus la plus infinit cu axe si cercuri concentrice si peshti desenati cu nuiele de alun pe nisip...
Curiozitatea e un prim pas... un prim pas spre eternitatea gandirii...spre libertatea TA...a TA...si numai a TA
si pana la urma... dupa cum bunul meu prieten pe care l-am cunoscut la o lectura placuta in seara asta pe drumul dintre waterloo si feltham ... david lynch... (dave cum imi place mie sa ii spun)..
si dupa cum ziceam... dave ma sfatuia cam asa:
ideile sunt ca niste peshti... peshtii micuti si ushor de atins sunt la suprafatza si daca te intinzi deasupra apei poti sa ii atingi si poti sa ii prinzi sau sa iti alunece printre degete... dar daca te scufunzi in apa cristalina ai sa gasesti spre adancuri peshtii mai mari... acolo sunt peshtii aia miraculosi in culori de curcubeu varatec... pestii pe care doar cativa au curajul sa ii vada si sa se scufunde dupa ei...
cat de curiosi suntem sa vedem pestii cei mari? Avem curajul sa ne scufundam dupa ei?...
si cel mai important... ii vedem in aceeasi culori?
Vreau acum extrem de mult sa imi dau seama care sunt oamenii aia care se scufunda acum odata cu mine sa vada peshtii maiashtrii in aceleashi culori...
caci oamenii astia vor sta langa mine cand vom schimba apele... si muntii... si mai ales oamenii care se tin de mana intr-un cerc cu albastru... si verde... putin turtit spre nord si sud...

revin cu povestea ...

richmond...e la 10 min de noi:)

la ce concert as merge...

Amy Winehouse... definitely:

He left no time to regret
Kept his dick wet
With his same old safe bet
Me and my head high
And my tears dry
Get on without my guy
You went back to what you knew
So far removed from all that we went through
And I tread a troubled track
My odds are stacked
I'll go back to black

We only said good-bye with words
I died a hundred times
You go back to her
And I go back to.....

I go back to us

I love you much
It's not enough
You love blow and I love puff
And life is like a pipe
And I'm a tiny penny rolling up the walls inside

We only said goodbye with words
I died a hundred times
You go back to her
And I go back to

Black, black, black, black, black, black, black,
I go back to
I go back to

We only said good-bye with words
I died a hundred times
You go back to her
And I go back to

We only said good-bye with words
I died a hundred times
You go back to her
And I go back to black

am uitat sa mentionez

prue e super fotograf!!:)


gratie talentului incontestabil...ii avem aici pe victer si dan

bine prue!!

fluturii sunt liberi

cand vb cu oameni...care stiu

uite ce se intampla...
cred ca sunt in lumea asta ... in aer si in apa... intrebari si raspunsuri pe care numai unele suflete le aud si le raspund...
in baloanele de sapun scoase din peshti rotunzi din plastic galben.
e tristetea aia fericita... e o mashina de spalat care duduie de vreo 2 ore si nu se mai opreste... sunt luminitzele violete pe care le-am agatat deasupra patului...
e mintea care zboara in intunericul caminelor studentesti de bucuresti tarziu..pe vremea asta cand agronomia era in floare si mirosea a parfum de zarzare...
tin minte intunericul asta...era mare cat o zi de post si din loc in loc gaseai salvarea - un felinar palpaind care lasa sa se vada in semi-intuneric siluete de banci cu copaci bizari in jur...
o luai usor la fuga pe alei spre 41 si apoi era salvarea....
prin lume multa si pestritza, luminata in portocaliul ledului acoperit de o reclama cu verde si rosu... te opreai in intersectia stralucitoare in care masini multe se ingramadeau prin balti si alte masini si pietoni si zebre si canguri si ape si munti si oameni... si ajungeai in statie la 300 unde te invarteai de pe un picior pe altul si decideai sa aprinzi o tigara sa te incalzesti... dar aveai si tremur de emotie... mergeai pe strazile cu poezie si cu pietre lipsa...pe strazile cu ushi de lemn cu vopsea cojita si lumini galbene la ferestre... pe treptele scartzainde cu miros de bere si muzica in aer... cu caramizi roshii si multe cu arcade si concerte...cu microfoane pierdute in maini mici cu unghii negre si ochi rebeli de neuitat... esharfe iar in multimea de esarfe sa te pierzi sa inoti prin verde si oranj...prin violet si mult galben pana la masa mica...mica asa cat mana ta, unde te propteai de gatul unui prieten drag care nu facea nimic, doar iti zambea si asculta prin intuneric...
asta e...

portico quartet

foarte tare...

azi am mers cu totii la un concert la universitatea de studii orientale si africane.

Primul band a fost Portico quartet - un fel de Gotan project, dar parca ceva mai soft..

Suntete divine te aduceau intr-o stare de somn=realitate...

f tare!

Locatia a mai avut un efect de "woow" caci ne-am dus in campusul univeristatii in sala de recreere a studentilor unde era amenajata o scena fff colorata, cu luminitze diafane. Pe pereti erau desene de pe la toate natiile africane dar am vazut si simboluri asiatice... cert e ca aratau fff bine si imi pare tare rau ca nu am avut aparatul la noi.

Lume... muuulta si colorata si la interior si la exterior... pentru cateva secunde ma aflam in vama veche cu rastafari, indie people si alternativi... era de-a dreptul interesant sa ma mai uit la alte situluri de vestimentatie in afara de costume elegante..:) da se poate si asa!

ah

si ce frumos era...

al 2 lea band venea din Zimbabue dar nu am stat sa ascultam decat o melodie caci tinerii obosisera...:(

oricum... experientza overall mi-a placut tare mult.., mi-a dat si oarece idei... dar despre asta intr=un alt post :)

xx

din ciclul – sunt in tren si am idei cretze

iata ca m-am urcat in minunatul tren in drum spre casa si am nimerit super storcita intre 2 personaje care au si tztzait in momentul in care mi-am deschis jucaria... credeam ca de tztz-ul asta am scapat in momentul in care am plecat din tara dar se pare ca nu e asa.

Tztz

:)

tztz imi aminteste de autobuzul 300... in cele 30 de minute sufocante si traite cu pasiune maxima de mirosuri felurite si picioare strans infipte in botul pantofului meu,... imi aduc asa aminte cum intre statia bd mihalache si piata romana auzeai felurite tztz-uri.

Erau tztz-uri pitzigaiate de vreo 60 de ani care incepeau sa imparta experientze tragi-comice de prin spitalele dulcei romanii, cu una... doua....trei... o suta de operatii la activ... de incepeau tztzurile sa faca concurs care si cum are.... mai erau tztz-uri groase de vreo 50 de ani asa care se credeau tztz-uri pitzigaiate de 60 si pretindeau locuri in stanga si in dreapta.. un fel de raii vestului salbatic care atunci cand intrau in localuri cu ushile scartzaind toata lumea le fugea din cale... si mai erau inegalabilele tztzatze... frumos fardate in culori felurite... un curcubeu veritabil ... cu mult sclipici si carliontzi dati cu gel la borcan cu un tanar pe langa ele, proaspat tuns bross cu haina de la trening inchisa pana la nas ca sa se vada emblema mike...pardon nike, si care stateau jos..lasand-o pe vetutza/ginutza/maricica... in picioare de paza...

ah...

si nu stiu altii cum sunt... dar eu cand ma gandesc la agronomia mea draga cu 4 in camera... paturi suprapuse negre (daca aveai noroc)... cu dushuri la cap de coridor fara perdele si chiuvete pline de resturi alimentare.... ma apuca asa o nostalgie feroce si ma intreb cum naiba mai rezista studentii romani in astfel de conditii...

nu spun asta pentru ca m-am trezit hop motz si eu madam branzovenescu pe bulivard in londra... ci pentru ca mai stau si eu si mai compar conditiile lor de aici cu ale noastre de acasa...

ma intreb cati de shakespeare si cati de byron ar scoate romania cu facilitatile de aici?...dar cine mai stie de cand cu uniunia asta ieuropeana... poate... poate

dar revenind la mioarele noastre carora mai nou li se imputa si transhumantza tin sa anuntz cu avant pionieresc ca astazi ne vin musafiri – prue si buzghi (stiu ca numele nu prea suna- dar sunt romani, pentru cei care nu ii cunosc) si poate ca din cauza asta m-au napadit melancoliile de bucuresti studentesc... sau poate ca nu...iar aud...tzzztzzzz

ce oameni...:P macar sa-l spuna si ei cu accent ienglezesc!parol!

tam tam

asta e pt tine snow:)

The long blondes concert review:)
acum vreo sapt jum am dat un concert autohton, underground.... pe scurt: formatii necunoscute... nume obscure... blank total.
Norocul a fost ca am fost insotiti de oameni de-ai locului (thx Jo and Bags) care ne-au introdus in partea nemediatizata a Londrei...
Si uite asa am ajuns intr-un fost teatru (Astoria)... o constructie maaare cu 2-3 nivele... mese...scena mare... serios... daca nu stiam ca sunt formatii dubioase as fi spus ca dupa cum e organizat totul o sa cante cel putin placebo( asta facand comparatie cu scena pe care au avut-o ei la arenele romane in buc).
Toate bune si frumoase... ne-am avantat prin multimea entuziasta si ne-am gasit un loc strategic , bine sprijiniti de o balustrada si de cutiile de bere:)) si eram gata fericiti sa auzim un british pop-indie-underground...god knows what style:)
Surprize surprize... sau stupize stupize... cum vreti sa o luati.... cert e ca nu a fost chiar asa cum ne imaginam... primele 2-3banduri ...as spune ca au fost jalnice... si as fi generoasa clasandu-le ca si jalnice:))
eh.,.. dezamagirea isi facea loc putin pe figurile care nu mai zambeau asa de tare... cand a venit salvarea serii...
The long blondes, adica 3 fete brunete cu picioare lungi pana in tavan si 2 baietzi blonzi:))
Au avut un show foarte tare - se vedea ca au incredere multa in ei... si ca stiau ca pushtimea ii iubeste... au cantat interesant... nu exceptional insa a fost singurul moment muzical pe care il pot defini din seara respectiva.
Exista music videos cu ei si pe you tube pentru cei care vor sa afle mai mult.
Una rece...una calda... altfel nu cred ca se putea.
Asadar rezumat: scena geniala - locatie impresionanta (teatrul) - voci execrabile si bunicele
Nu le poti avea pe toate:))
si inca una: din capitolul cultural shocks: la sfarsitul show-ului celor de la the long blondes noi ne asteptam ca multimea care in timpul melodiilor era in extaz - ne asteptam ca ei sa izbucneasca in ovatii or I dunno... cert e ca... au fost cred ca 2 aplauze... si atat... si ei saracii au revenit la un bis chinuit.:)))
daca erau la noi.... si oamenii ii placeau.... nu cred ca ii lasau asa usor sa se dea jos de pe scena.
In curang o sa merem la un nou gig... and i'll keep u posted!

cu respect,
scriitorul de serviciu

azi

bloguiti ostenii mei... bloguim maria ta!

De ce ne place sa scriem bloguri?
Pentru ca sufletele noastre de artisti neimpliniti ne-o cer?
Ca sa nu uitam?
Ca sa impresionam iubita?J
Eh pana la urma cred ca totul se leaga de acest canal de comunicare incredibil de intins si usor de accesat –internetul…
Ce expozitii de photo?… dai un google si ai rezolvat problema…
Ce serate culturale?.. dai un review… [aici vine numele cartii] si ai rezolvat misterul.
Ce jurnale?… pac tzac… bagi una bucata blog… si incepi… tananam de ajungi sa faci o ditai arhiva si ai salvat si-o padure tropicala. Pam pam!
Blogurile sunt in topul atractiilor de pe net oriunde te-ai uita caci pana la urma curiozitatea umana ne face sa le citim pe toate ..foaie cu foaie… ah pardon click cu click JJ
Asta da metoda eficienta - ne satisfacem curiozitati si devenim indiscreti… intram in sufletele oamenilor, aflam una alta, iesim, inchidem pagina, o deschidem maine,ii dam si-un coment, mai clickuim pe ea… o punem la favorite, si daca avem norocul sa gasim ceva text inteligent…mai avem si ceva de invatat din toata afacerea.
Buna treaba!

Hai la mai mare baieti si fete mici scriitori si poeti, fotografi si critici… scrieti, scrieti…buchisiti chestii inteligente, ca avem nevoie de asta.
Cinste lor, cinste lor
Cinste lor bloghishtilor JJ
Care mai si inspira lumea prin continut si imagine – si daca ati ajuns pana aici inseamna ca v-a placut ce-ati citit.
Atunci va recomand sa dati si un search prin nominalizarile de cele mai bune bloguri pe anul asta roblogfest.ro
Eu incep sa ma uit in …3….2…click!

oameni dragi

a fost odata...

A fost odata ca niciodata… ca daca nu ar fi, nu s-ar mai povesti.
Demult…tare demult…peste mari albastre de ciolofan sclipicios in lumini ..pierduti in lumini era o imparatie.
O imparatie mare…mare…cum nu s-a mai vazut si cum nu s-a mai auzit pe lumea asta…
Imparatia lui verde imparat.. rege de soi al regatului verde, iubit de supusi si ascultat de osteni.
Si imparatul avea o fiica, frumoasa ca lumina lunii pline reflectata in ape de lacuri linistite, diafana ca prima ninsoare pe dealuri de argint cu miros de cetina, isteata ca sclipirile lemnelor uscate ce scot scantei spre infinit intr-o noapte cu cer pictat cu stele.
Si Imparatul era tare fericit cu fiica lui, dar intr-o zi o furtuna mare mare veni si o tornada maronie si ametitoare ii fura fiica din palat.
Verde imparat tare se necaji, si isi spuse ca nu va avea liniste pana ce fiica sa, printesa nu se va afla langa el…si va construe intrari in imparatie in lung si in lat ca sa fie sigur ca printesa isi va gasi calea inapoi acasa..
Si au trecut zile… si saptamani…si luni …si ani… si imparatul verde se ofilea pe zi ce trece… trist si abatut caci nimeni nu afla unde era frumoasa sa fiica…
Asta e doar inceputul…povesti cu labirinte si spiridusi… paduri fermecate si pasaje trasate cu creta
O sa tresariti la vederi de animale fantastice.. creaturi supranaturale, copaci fermecati, carti cu pagini goale care la o simpla deschidere iti dezvaluie viitorul…astea sunt cateva din scenele din filmul “el labirinto del fauno”… o combinatie bizara de poveste din copilariile noastre pline de mister si o realitate cruda a Spaniei din 1942..
Filmul e cel putin interesant, si daca erati mici fani de povesti la gura sobei, sorbite de gura bunicilor din carti mari, mai mari decat amandoua manutele voastre la un loc, cu miros de biblioteca veche… atunci cu siguranta o sa va faca placere sa il urmariti.
Visare…

lene

ce cuvant minunat...
astazi am sa scriu despre o duminica lenesha... atat de lenesha si frumoasa incat cu greu o pot descrie in cuvinte...
just give me a reason to wake up...
de la etajul 7 am o priveliste geniala un oras lin cu cer senin si avioane ce il survoleaza... norii de misca repede si pe geamul de langa mine se mai vad stropii de argint de azi de dimineata...
ma simt ca intr-un vis din "the science of sleep" ... parca vad norii aia de vata agatati cu itza de tavan... si barca alba cu copaci inauntru...
Filmul asta e unul extrem de bizar dar are un je ne sais quois incredibil... nu cred ca ar putea fi vazut de 2 persoane care sa aiba aceeasi parere despre el.
E vorba despre un tanar mexican care simte visele ca si realitate si de multe ori le confunda cu realitatea... o combinatie de suprarealism in cinema ... e pur si simplu mind blowing
Daca nu sunteti reticenti la excentricitatea suprarealista si puteti sa va lasati purtati de o poveste care are un sens-non-sens... daca va plac baloanele de sapun cu forme de girafe si fumul de tigara cu cercuri concentrice...si cartile roase de carii care au prin miros de biblioteca veche cu mister ... atunci va recomand sa luati o pauza de la realitate si sa va lasati mintea linstita... intr-un flow care sa va poarte aici, acolo si oriunde.... si uitati-va la the science of sleep.
O sa gasiti provocari vizuale si imaginative... o halucinatie ametitoare cu gust de fantastic pe varful limbii..a hip heartfelt lovestory...
Hai sa plutim intr-o barca de hartie pe o mare de ceolofan...e un trip excelent...

close your eyes
open your heart...

pace

un alt post

astazi am vrut sa scriu ceva pe blog... si m-am trezit cum am umplut o intreaga foaie si apoi am apasat instant delete...
poate ca era prea personal sau poate ca era prea plicticos...nu mai stiu
Uneori mi se pare ca nu mai scriu numai pentru mine ci si pentru oamenii care citesc... da..da... pentru tine care schitzezi acum un zambet in coltul gurii...te simti bine ca te mentionez aici, nu?:).. tu care dintr-o singura privire imi poti desfiinta simtirea pe care am asternut-o aici sau ma poti face sa mor de curiozitate cand vad mare "1 comment"....serios, ma incearca o satisfactie imbecila sa vad asta sub un post.
hai mai departe...
In ultima vremem am inceput sa mai citesc din bloguri...total necunoscute...aiurea...si organizate...Si pana la urma m-am gasit intr-o bucla cu toate ideile noastre care se repetau intr-cu o viteza ametitoare ametitoare... si asta pana la urma nu mai stiu daca ar trebui sa o cataloghez ca un fapt trist sau amuzant...

Riscam oare ca lumea asta sa devina o artista de varieteu, obosita si cu fardul intins pe obraz...cu cearcane verzui lasate pana in colturile gurii?...parca o vad..ha.. cu o tigareta fumegand prinsa de manusa de catifea roshie pe blanitza roz care s-a rupt de la prea multe reprezentatii... pravalita pe un scaun de lemn vechi pe o scena neagra si prafuita... noroc cu un relfector cu geam spart care ii da o palida lumina pe fata si pe fumul care o inconjoara...
reciclam idei?
mai avem idei?
:)

good topic to think of...

The difference between a mountain and a molehill is your perspective...

azi e o zi pufoasa

:)
desi afara ploua in continuu... exact genul ala de vreme londoneza...griiii...cu stropi mari, desi si reci, eu ma simt fff calda... eh poate o fi de la cafeaua pe care abia mi-am adus-o la birou...sau nu:)
sunt bine cu mine, sunt bine cu el, sunt bine cu voi:)
Caldura asta patrunde fix printre norii de sticla, printre valurile de un albastru inchis spre gri ale Tamisei, si urca pana la etajul 14 de sticla mata in care se oglindeste raul involburat, merge pe un coridor sherpuit si impecabil, un labirint de oameni concentrati si in acelasi timp senini...si ajunge direct la estul caldirii in coltul de extrema si ma izbeste dreeeeeeeeept in centru pieptului, pe mine :)
E bine aici, asta e senzatia pe care o am si sunt linistita si zambesc mai mult.
e bine sa stiu ca oriunde as fi, in oricare coltz al lumii asteia o sa gasesc intotdeauna oameni:) ...ca mine, ca tine (da..da... tu care citesti acum), oameni buni si frumosi care construiesc castelele de nisip spre cer, oameni sensibili care inteleg mai mult..oameni care o sa te inspire atunci cand ti-e dor si or sa te faca sa zambesti atunci cand colturile gurii tale au luat o forma convexa ( :( )... oameni care chiar daca sunt aproape sau incredibil de departe ii simti...Le simti respiratia in ceafa atunci cand ti-e frig:) si stii ca abia astepti sa mergi mai departe spre varful muntelui alaturi de ei.

Si uite cum o zi inchisa... cu cer sticlos... cu vant puternic care te rascoleste cu totul...pe dinafara... se trasforma in inimile noastre in cel mai cald paradis, cu raze blande de soare ce te gadila pe obraji...cu adieri timide de parfum...de viata...