cand vb cu oameni...care stiu

uite ce se intampla...
cred ca sunt in lumea asta ... in aer si in apa... intrebari si raspunsuri pe care numai unele suflete le aud si le raspund...
in baloanele de sapun scoase din peshti rotunzi din plastic galben.
e tristetea aia fericita... e o mashina de spalat care duduie de vreo 2 ore si nu se mai opreste... sunt luminitzele violete pe care le-am agatat deasupra patului...
e mintea care zboara in intunericul caminelor studentesti de bucuresti tarziu..pe vremea asta cand agronomia era in floare si mirosea a parfum de zarzare...
tin minte intunericul asta...era mare cat o zi de post si din loc in loc gaseai salvarea - un felinar palpaind care lasa sa se vada in semi-intuneric siluete de banci cu copaci bizari in jur...
o luai usor la fuga pe alei spre 41 si apoi era salvarea....
prin lume multa si pestritza, luminata in portocaliul ledului acoperit de o reclama cu verde si rosu... te opreai in intersectia stralucitoare in care masini multe se ingramadeau prin balti si alte masini si pietoni si zebre si canguri si ape si munti si oameni... si ajungeai in statie la 300 unde te invarteai de pe un picior pe altul si decideai sa aprinzi o tigara sa te incalzesti... dar aveai si tremur de emotie... mergeai pe strazile cu poezie si cu pietre lipsa...pe strazile cu ushi de lemn cu vopsea cojita si lumini galbene la ferestre... pe treptele scartzainde cu miros de bere si muzica in aer... cu caramizi roshii si multe cu arcade si concerte...cu microfoane pierdute in maini mici cu unghii negre si ochi rebeli de neuitat... esharfe iar in multimea de esarfe sa te pierzi sa inoti prin verde si oranj...prin violet si mult galben pana la masa mica...mica asa cat mana ta, unde te propteai de gatul unui prieten drag care nu facea nimic, doar iti zambea si asculta prin intuneric...
asta e...