maxim

Azi e o zi lenesha de vineri… e atat de lenesha incat de dimineatza cand mi s-au desprins genele una de langa am vazut norishori de hartie si le-am lipit repede la loc (inca 5 minute…)…
La 8 fix am zbughit-o spre baie- dulap-baie-un pup lui Dan-usha si fugi!!!! (run forest- run)
Cred ca deja incepe sa fie un lait motiv fuga asta dupa tren, dar se intampla in fiecare zi, e funny uneori si enervant cand ratez trenul… dar cand il ai atat de aproape de casa de fiecare data amani pana in utlima clipa plecarea… si o ratezi cele mai multe ori
Acum am sa inchei cu statisticile feroviare…si va duc spre o lume pe undeva pe un deal cu maci si iarba verde cu un cer incredibil de albastru si 2 biserici din piatra de rau…
E defapt o poza pe care am vazut-o astazi undeva intr-un ziar in timp ce eram in metrou,.. era facuta in Georgia… dar pe mine nu ma ducea cu gandul acolo ci la Valea Ariesului…
De mica am fost obisnuita de ai mei parinti cu calatoriile… mergeam in fiecare weekend la plimbari, drumetii scurte dar zile pline de peripetii… in vacanta de vara incarcam Dacia pana la refuz si plecam la tururi prin Tara… Moldova…Maramures…Ardeal…
Partea interesanta e ca din toate calatoriile astea imi amintesc imagini cheie, mirosuri si senzatii nu neaparat tot contextul si le am atat de vii intiparite intr-un coltz undeva incat ma trece un fior de fiecare data cand le revad…
APUSENI – Valea Ariesului
Un rau involburat…tocmai plouase…era miez de zi
Verde copleshitor de crud se intzesa in jurul raului si pe dealurile care ne inconjurau…
Drumul avea o culoare crem cu licariri de balti proaspete brodate cu pietrish de cale forestiera… neatinsa de civilizatie… curata si linistita ca oamenii pe care ii vedeam destul de rar mergand alene, uzi de la ploaie dar mandrii ca brazii…
Fum de la un foc stins de vijelie venind dinspre o casa…in jurul lui garduri de lemn ud si batran ca si locurile…cateva case.. nu multe 2-3 rasfirate pe langa rau…
Miros de ploaie de vara…puternica…cu stropi uriasi si calzi care te izbesc pe fatza…te fac sa zambesti si sa te infiori in acelasi timp… plante aplecate de greutatea picaturilor
Era caldura aia a pamantului ars de soare care dupa ploaie se ridica aproape de obraji si ti-I inroseste… si apoi vine un vuiet nebun de munte si iti ridica parul in cap…
Masina noastra, albastra… un drum in stanga si mai prost decat cel pe care circulasem pana sa inceapa ploaia… un semn arata “Pestera 15 km”.. si mama ingrijorandu-se ca raul o sa iasa din matca…

Am avut un click in momentele alea.. nu stiu… am stari maxime uneori, ma copleseste momentul..culoarea..si nu pot face nimic decat sa contemplu… sa tac intr-o betie de ganduri…
M-a marcat pur si simplu…
E ca in zilele alea in care ma intreaba cineva despre tara mea si ma inunda o caldura incredibila si zambesc… “e foarte tare…”
Acum incep sa descopar pas cu pas… cat de simply surprising e Romania noastra…si incerc sa ii fac si pe altii sa vada asta.. ;)