cioc...cioc...

Oare asa sa fie?...
O cladire albastra inalta de vreo10 etaje, cu o coloana galbena in partea dreapta, o cladire de birouri care obisnuia sa fie o biserica demult.. eu nu stiu cum era…nu eram aici …atunci… candva…
Masini… masini colorate cu stopuri roshii si portocalii… o autostrada a gandurilor rapide cu zeci de cai putere…care alearga inaintea acelor de ceasornic…
Felinare…felinare cu miros de iasomie pe care uneori il simt si alteori nu…
Cum miroase iasomia pentru tine?
Si iar ajung la mare…de ce e acest subiect unul inepuizabil in imaginatia din coltul drept al mainii stangi?
Marea care te rupe in doua…care te face sa simti ca nu mai simti si sa resimti…nu am mai vazut-o de ceva timp..
De ce marea se leaga indistructibil de Vama? De ce acolo marea are o alta culoare si un alt gust?..
O bicileta pictata cu vopsea imaculata pe asphalt care a luat-o la goana pe o carare ascunsa… alerg dupa ea… e mai rapida decat ,mine… dar nu ma copleseste… o fac din priviri in intunericul zgomotos… ma duce cu gandul departe …
Unde?
La mare silly… la marea cea mare cu cerul cel mare si valul cel mic… mic cat un pitic… cat lucruri marunte si se patrunde… se patrunde in mine si face orbire… in apele tulburi in care m-am visat intoarsa pe-o mie de fetze si revenind la mal cu o scoica talpa .
Talpa imi sangereaza si vad o picatura verde care iese la iveala..poate ca nu sangereaza si doar se scurge vopseaua cu care m-am pictat azi de dimineatza cand am vrut sa fiu o frunza cu roua.
Cine mai sunt?
Nu stiu… ca ma transform …si ma confund…si ma afund si revin…
Revin…
Ma mai stii?
Sunt eu… ne-am cunoscut acum o vara, cand era asa de cald incat simteam cum curg apele pe noi si radeam aiurea in tramvaie pictate cu alb si galben ca toropeala aia…
Iti amintesti acum?
Stateam pe randul 2 in amfiteatrul I din Bastiliei, ca ma ridicase profu; in picioare si ma chemase in primele banci…eu nu vroiam sa plec.. dar tu m-ai lasat.
Iti suna cunoscut?
Hai ca iti mai zic…
Sunt eu… piticul de pe umarul drept care iti stergea lacrima cand imi povesteai despre iubirea ta pierduta in detalii frumos pictate pe un perete negru… plangeam si eu cu tine…
Mai stii?
Era miros de betishoare de santal pe care le aprindeam cand ne uitam la stele si auzeam muzica beata de emotii si universuri paralele cu lumi imposibile si drumuri necunoscute pe care ne aventuram in noaptea absoluta cu taceri haotice si haluciogene…
Da..da… noi … noi eram in lumea mare si mica intr-o boaba de cafea cu miros de carte din anticariatul de la Universitatii,,, Cu mine beai Berea aia Ursus la pahar de plastic…
Da…
Eu sunt…
Uf…
Credeam ca m-ai uitat…
eu mai uit uneori de mine… macar tu sa ma tii minte…